Suntem oameni.
Sau cel puțin așa se spune. Țesut ce îmbrăcăm Pământul. Mergem toți pe același
drum. Braț lângă braț. Ne îndreptăm privirea spre același peisaj, dar nu vedem
nimic. Urechile sunt lovite de aceleași sunete, dar suntem prea surzi să
ascultăm. Ne dorim să rostim prea multe cuvinte, așa că alegem să fim muți. Și
străini...
Unul lângă altul,
ne știm dar nu azi. Nici mâine. Nu acum, nici atunci. Dar când?! Mai străini ca
niciodată...
Mulțime ce veghează
de sus, din culise...
......
Și tace.
