Alină-mi gândul...

Cred că ești...

Atunci când sunt.

Cândva vom fi,

Din nou copii!

Cred că ești...

Atunci când dorm.

Mereu te simt,

Încet m-alinți!

Cred că ești...

Atunci când râd.

Zâmbesc  non-stop,

N-ai antidot!

Cred că ești ...

Ce nu trebuie să fii.

Lângă mine,

Dar totuși absent!

Cred că ești ...

Ce vreau să fii.

Prezent în gândul meu,

Și-mi zâmbești mereu!

Cred că ești...

Și nu vreau să fiu.

Departe de tine,

Undeva în nori

Căutând pași multicolori!

Pleacă din gândul meu!

Ești linistea…

          

 

 Ești liniștea ce-mi îmbracă trupul

 Ești liniștea ce-mi golește gândul

 Ești liniștea ce-mi hrănește sufletul

 Ești liniștea ce-mi călăuzește drumul

 Ești liniștea ce-mi alină durerea 

 Ești liniștea ce-mi șterge lacrimile

 Ești liniștea ce-mi vindecă rănile

 Ești liniștea ce-mi  sculptează suflul

 Ești liniștea ce-mi luminează chipul

 Ești liniștea ce-mi dă culoare

 Ești liniștea ce-mi crează speranțe

 Ești liniștea ce-mi naște fluturi

 Ești liniștea ce-mi pictează zâmbetul

 Ești liniștea ce-mi scrie versuri

 Ești liniștea ce-mi cântă-n vis

 Ești liniștea multor promisă...

 Ești liniștea ce-mi redă liniște!

 

  

Prea târziu, dar poate...

“Dragule știu că-ți pare rău, dar e prea târziu pentru regrete! Am eșuat uneori, dar tu ai greșit când l-ai lăsat pe el să-mi picteze zâmbetul pe buze, sclipirea în privire și emoții în suflet! Am fost mereu acolo pentru tine, am trecut peste mine numai să-ți fie bine! Te-ai obișnuit să fiu la capătul celălalt, să te ascult indiferent de stare! Ai învățat să plângi știind că-ți voi șterge lacrimile! Dar am pus stop! De azi e timpul să te descurci singur!”                                      

Orice greșeală se iertă pentru că iubești și nu vrei să rănești! Iubești să-l vezi pe cel de lângă tine fericit, împlinit, pentru că sunteți un întreg! Dar nu durează o veșnicie pentru că rănile, durerea, regretul și dezamăgirea desenează o zi!  Acea zi când se evaporă esența iubirii! Pentru că parfumul lui nu e autentic! Vaporii iubirii lui sunt doar abur insipid!

 El greșește pentru că ea îl iubește și iartă! E indiferent și rece, tăcut! Ascultă dar nu înțelege!

Ea îi explică și pleacă zâmbind din nou!

 “Scumpule, te-aș mai fi iubit, dar nu mi-ai dat motive!”

<< Îți mulțumesc că mi-ai redat libertatea să mă îndrăgostesc din nou!>>

E liniște...

 

E liniste… o liniște apăsătoare îmbibată cu căldură ce-ți  sufocă simțurile. Scot mâna prin geam și-ating frunzele  ude. Ador atingerea ușor aspră, cu unde catifelate.
Și plouă… încet picăturile îmi invadează pielea și gândul.Imaginile prind viață. Desenez cuvinte născute din stropi de ploaie și vise furate. Drumul e lung și-abia mai rezist. E un nou început, dar vreau un sfârșit.
Acum nu atunci… tot ce am e liniște și ploaie în compania suavelor note ale bătrânului tren.

Dar ador ploia… să simt fiecare picătură ce-mi-atinge corpul și-mi golește gândul. 

 Sunt doar eu și ea… un vals multicolor, dar sumbru.             Parteneri pe veci, fără vorbe seci!

  

Joc de cuvinte...

                                   

Ai declanșat un război de sentimente, ce nu-l poți duce cu false resentimente...

du-te cu ale tale false chipuri ce le cunoști din clipuri!

Pe mine uită-mă-n amurg, ca pe vechiul demiurg, cum ai făcut cu-a noastră iubire și-eterna împlinire!

Acum dezamăgirea, valsând prin ploi,  apune peste noi!

Care noi?! Noi : doi războinici , șterși de timp și zâmbete fără ritm, doborâți de dor și lacrimi aruncate în gol!

E un război ce nu poate fi în doi, doi am fost cândva, acum e altceva!

Ceva al tău, odată al meu, ascuns, aproape stins!

E un joc nebun, ce îl știi doar tu, fără reguli, fără timp, fără ritm, fără nimic!

Eu nu-l știu, nu-l înțeleg, nici măcar nu sunt atent!

Iar acum că l-ai început, tot ce-ți las și spun e: “Adio, actor nebun!”  

Vino...

Vino ploaie să-mi alungi gândul ce mă bântuie neîncetat și-mi răpește somnul,
Vino ploaie să-mi speli obrazul pătat de dor,
Vino ploaie să mă trezești cu prospețimea ta și să dai uitării aroma amețitoare,
Ce mă îmbată iar și iar...
Vino ploaie neînfricată să mă ajuți și să-mi redai albastrul infinit,
Vino ploaie de unde vrei și stai cât poți,
Vino ploaie să m-alinți și poți chiar să mă și minți,
Că nu-mi mai pasă acum deloc...
Vino și nu te uita în urmă...
Vino încet și-mi sărută tâmplele reci,
Nu contează acum ce-a fost,
Tu...
Doar vino!