Sufletul e plin de tine. Mintea e plină de tine. Pielea e plină de tine. Toată sunt plină de tine.

Vreau să nu te mai simt pe mine, să nu-ți mai simt gustul, mirosul, aroma, pulsul…

Vreau să te scot din suflet, minte și vene…

Să îți smulg rădăcinile alea otrăvite din sufletul meu, să pot zbura din nou. Să fiu eu. Liberă. De tine. De noi. 

Vreau să zâmbesc, să râd, să sper.

Vreau soare pe strada mea. Iar tu îmi aduci doar ploaie. Furtună. Tornadă. În suflet. În minte. În mine.

Sunt bolnavă de tine. De noi. De momentele în doi.

Sunt dependentă de mirosul tău. De brațele tale. De pielea ta.

Vreau să rămân acolo și să nu mai plec niciodată. Niciodată. Mă învârt în cerc. Mă caut și nu mă găsesc. Pentru că am rămas acolo unde mă simțeam acasă. Cuibărită și adormită.

De dor. De tine. De noi.

Am obosit. Să fug de tine. Să lupt. Să sper. Să te uit.

Măcar un minut.

Eliberează-mă…